Hora care s-a întreit, din pictură, din cântec și din inimi, continuă. Este „Hora de la Aninoasa” a lui Aman pictată la Aninoasa Gorjului?

La 10 ani de la reînvierea horei ce se juca din străbuni la hramul satului, în comuna gorjeană Aninoasa, sat Sterpoaia, de către Maria Dănescu, fiică a satului plecată din 2012 în Italia, dar care revine acasă cu drag, autoritățile i se alătură, în sfârșit. Astfel că, în acest an, pe 15 August, de „Adormirea Maicii Domnului”, întreaga comună va fi în sărbătoare, mai ales că, de acum, localnicii se pot considera îndreptățiți să revendice minunata imagine redată în celebra pictură „Hora de la Aninoasa”, a celui mai important pictor român, Theodor Aman. Și asta chiar dacă în România sunt mai multe localități cu acest nume, iar autorul a pus pe lucrare doar semnătura și anul. Am făcut cercetări amănunțite pe această temă: la Aninoasa Gorjului, în arhive, la biblioteci, în manuscrise, arhive de familie, la muzee și la alte instituții. Am consultat specialiști în etnografie, apariții editoriale și din presă, iar argumentele vor fi prezentate aici, unele în formă extinsă, altele doar amintite. Urmează, mai târziu, un material documentar amplu, ce va fi publicat în Anuarul Litua al Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Între timp, haideți să mergem pe firul poveștii care ne-a stârnit atât de mult interesul!

Sterpoaia: Locul de unde a pornit scânteia

Maria Dănescu, mare iubitoare a folclorului și jocului popular tradițional, deși se mutase în Italia de câțiva ani, a încercat, în 2015, ceea ce pentru mulți ar fi părut imposibil: să readucă la viață hora satului natal (Sterpoaia din comuna Aninoasa), după zeci de ani de tăcere. Cu pasiune, cu curaj și convingerea că face un gest de dreptate pentru memoria colectivă, a reușit: „După 35 de ani de la „suspendare”, tânăra MARIA DĂNESCU, luptând cu optuzitățile locale, a catalizat revigorarea acestor manifestări spirituale începând cu HRAMUL SATULUI, menționat tradițional prin secole de legenda satului, dar și documentar”, scria autorul celei de-a doua monografii a comunei Aninoasa – care a fost și profesorul Mariei – Virgil Cercelaru, în cartea „Din colbul vremii adunate … dincolo de Aninoasa Gorjului”, publicată la Editura Măiastra în 2017. De altfel, acesta a fost prezent la eveniment încă din anul lansării și a încurajat-o să continue. Atunci, în 2015, am cunoscut-o pe Maria, care ne-a invitat pe noi, cei de la televiziunea N-SAT TV, să facem o emisiune în teren la hora satului său, Sterpoaia din Aninoasa.

Și totuși, de ce?

N-am putut să n-o întreb pe Maria, când ne-am revăzut acum, după 10 ani, de ce și-a pus pe umeri o astfel de povară, în timp ce, în alte localități din țară, păstrarea tradițiilor este în grija autorităților. „Am făcut asta din 2015 și de atunci în fiecare an, pentru a-i reuni pe consătenii mei la hora satului, unde bunicul, străbunicul meu, cântau. Eu nu am uitat niciodată cântecele și horele care se țineau de când eu m-am născut… mi-am dorit din suflet să revin cu aceste tradiții. Îmi amintesc nu mare drag cum mă duceau în brațe bunicii la hora satului, unde veneau formații de muzică populară de la Bibești, de la Săulești… de peste tot veneau și nu pot uita cum valea de la Sterpoaia era plină, de Sfânta Maria, de oameni veniți la horă. Toți consătenii iubeau această tradiție, având și biserica din sat cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Eu, fiind botezată în sat, crescută în sat, mi-am dorit din suflet să revin cu aceste tradiții.” (Maria Dănescu, interviu exclusiv).

Autoritățile locale se alătură inițiativei private

Dacă din 2015 până în prezent Maria Dănescu s-a luptat să reînvie și să susțină Hora de la Aninoasa, din acest an, noul primar al comunei, Marius Dimulescu, ne-a declarat că Primăria și Consiliul Local Aninoasa sealătură acestui demers cultural: „Deocamdată, în acest an de austeritate și fără să avem prins în bugetul comunei cheltuieli cu Hora de la Aninoasa, eu și colegii consilieri locali (care vor dori să contribuie), vom pune bani din veniturile proprii, pentru a susține evenimentul, care devine mult mai amplu. De asemenea, Primăria și Consiliul Local devin organizatori, alături de Asociația Pro Vertical, din care doamna Maria Dănescu face parte, și vom face, în acest an, tot ceea ce este necesar și nu presupune costuri care nu sunt prevăzute în buget: vom pune la dispoziție teren, vom amenaja spațiile necesare, vom acorda sprijin logistic și de personal, vom participa la organizare, iar din anii următori încercăm să găsim și soluții financiare. De asemenea, așteptăm parteneri și sponsori să ni se alăture din toată Oltenia, pentru că marele pictor oltean Theodor Aman a pictat frumoasa noastră horă, „Hora de la Aninoasa” de la Gorj, foarte cunoscută în acea perioadă, a făcut-o celebră, iar noi trebuie s-o păstrăm și s-o ducem mai departe. Mai ales că ne este alături și Muzeul Județean Gorj, care a făcut cercetare în teren pe tema Horei de la Aninoasa și ne sprijină pentru organizarea „Paradei olteneaști a vâlnicelor, opregelor, cămășilor și ulcelelor” din cadrul evenimentului. Parada e menită să scoată la lumină vechile costume populare și obiecte de ceramică specifice zonei. Facem toate astea, pentru că trebuie să ne cunoaștem și să ne respectăm rădăcinile și pentru că acest eveniment cultural poate face ca Aninoasa de Gorj să redevină un pol cultural al zonei.”

Programul evenimentului

Evenimentul cultural de reîntoarcere la tradițiile locale „Hora de la Aninoasa”, organizat de Primăria și Consiliul Local Aninoasa și Asociația Pro Vertical – prin Centrul de Cultură și Artă Cobilița, va avea un program inedit și complex, în acest an.

Începând cu ora 10.00, în Părculețul Comunei Aninoasa, sat Aninoasa, se vor desfășura:

• Parada oltenească a vâlnicelor, opregelor, cămășilor și ulcelelor
• Recital folcloric – Invitat special: Ileana Greculescu
• Atelier de modelaj și pictură pe lut

În a doua parte a zilei, în punctul „La Povarnă”, sat Sterpoaia, începând cu ora 17.00, programul continuă cu:

• Șezătoare tradițională
• Hora Satului Sterpoaia     

O copilărie în cântec și joc

Maria Dănescu, la care ne întoarcem acum, nu a fost doar martora horelor din copilărie, cum povestea mai sus, ci și parte a păstrării tradiției locale. A învățat horele de la lăutarul satului, notele muzicale de la învățători, care au făcut-o să iubească tradiția, a fost încurajată de profesorul Virgil Cercelaru să cânte.

„Hora începea de la Periniță, Hora dogarilor, Bordeiașul, Rustemul, erau multe, peste 30… Toate horele erau jucate în satul meu, Sterpoaia. Încă știu aceste dansuri. Le-am învățat de la lăutarul satului, domnul Găman, care era mereu prezent la școala din satul meu, unde am făcut clasele I-IV, școală care nu mai există acum, a fost demolată. Primii care mi-au insuflat dragostea pentru tradițiile locale au fost dascălii mei. Au fost familia Istrate, chiar din sat, din Sterpoaia. Domnul profesor Istrate ne preda muzică. Noi am învățat note muzicale, nu cântam după ureche. De asemenea, se făcea lucru manual la ora de muzică, deci cântam și lucram. Pe domnul învățător îl avem și acum în Sterpoaia, este pensionar și dumnealui și soția. Iar cu domnul Cercelaru făceam româna și latina. Tot timpul mă punea să cânt. Mergeam la acele adunări, pe timpul lui Ceaușescu, la recoltat de legume, fructe, sau fructe de pădure și tot timpul ne punea să cântăm, pe mine și pe o colegă, Aurelia Catalinoiu. Eu cântam voce Valeriu Sfetcu, iar ea cânta Ileana Ciuculete. Zicea domnul profesor, „Marie dragă, chiar parcă zici că ești Valeriu Sfetcu”…. M-a ajutat foarte mult, m-a încurajat și a fost alături de mine când am reînviat hora satului, în 2015. Mare păcat că nu mai e printre noi!”

Tatăl o îndemna să cânte cântecele Vasilicăi Dinu

Și cei din familie au încurajat-o pe Maria să cânte. De altfel, aceasta a și urmat cursurile de canto popular, la Școala Populară de Arte din Târgu Jiu: „Tatăl meu îmi spunea „Nu mai cânta, tată, Maria Ciobanu, sau Maria Lătărețu. Cântă cântecele Vasilicăi Dinu, că tu te asemeni cu Vasilica Dinu.” Am iubit-o, de altfel, de mic copil și din suflet mă bucur că am avut-o pe doamna Vasilica Dinu, acum trei ani, la hora satului.”

Cânta și tatăl și bunicul și străbunicul

Moștenirea muzicală i-a fost transmisă Mariei de tatăl ei, un pasionat al fluierului, care insufla ritmul întregii case: „Tata cânta la fluier și, de multe ori, trebuia să jucăm după cum cânta el. Nu era lăutar de meserie, dar cânta cu suflet, acasă, în familie. Totuși, ori de câte ori auzea de vreo formație, încerca să meargă și să cânte alături de ea.”  Figura bunicului a avut un rol esențial în formarea Mariei, nu doar prin muzică, ci și prin afecțiune, chiar dacă nu-i era rudă de sânge: „Bunicul meu, cel care a crescut-o pe mama – nu cel biologic, dar cel adevărat, după cum spune vorba – cânta vocal și la chitară. Avea un repertoriu vast, mai ales din cel al Mariei Lătărețu. A cântat și în formația din sat, alături de nenea Ionel Găman. Mai cântau pe atunci Ridichie, Botoroiu, aveau formațiile lor.”  Tradiția muzicală merge și mai departe în timp, până la străbunicul Mariei, tatăl bunicului care a crescut-o pe mama ei. Era un personaj legendar al satului Sterpoaia din comuna Aninoasa: „Străbunicul, Ilie Gheorghe, cunoscut de toți ca Moșu Dinu, cânta la clarinet și cu vocea, dar nu făcea parte din vreo formație. De sărbători mergea singur din casă în casă și cânta. Era chemat și la înmormântări. A fost o figură iubită în sat, și deși a murit la 85 de ani în Hunedoara, unde plecase la copii, era tot de-al nostru, din Sterpoaia.” Dacă observăm cu atenție mai jos, în fotografia de familie în care Moșu Dinu este înfățișat la nuntă alături de aleasa sa, bărbatul are exact costumul popular cu fustă scurtă peste pantaloni, precum și pălăria de fetru negru, pe care le poartă cei din pictura „Hora de la Aninoasa” a lui Theodor Aman, realizată în anul 1890. Regăsim același costum la fratele Eroinei de la Jiu, Ecaterian Teodoroiu, într-o imagine de mai jos (fotografie aflată în arhiva Muzeului Județean Gorj), care confirmă, încă o dată dacă mai era nevoie, că așa era costumul bărbătesc de sărbătoare la sfârșitul secolului al XIX-lea, în județul Gorj. Facem aceste precizări importante, pentru că, ulterior, costumele populare oltenești ale bărbaților s-au trasformat foarte mult, după moda „impusă” de „deputatul țăran” (cum i se spunea) de la Gorj, Dincă Schileru(foto mai jos). Acesta mergea totdeauna în Parlament îmbrăcat în costum popular. Avea un atelier în care făcea costume pe care le vindea în zonă și a creat costumul din aba albă, fără fustă, decorat cu găitane (broderii aplicate) negre, cunoscut și în prezent cu numele de costum schileresc și care s-a împrăștiat în toată țara, devenind o modă. Acesta se poartă și în prezent, atât de artiștii de muzică populară, cât și de dansatorii din multe zone ale țării.

Pentru Maria, aceste rădăcini au fost sursă de inspirație, pentru a iniția reînvierea Horei de la Aninoasa: „Am crescut cu muzica populară în casă, chiar dacă mama doar a fost crescută de tată lăutar, iar tata nu era, de sânge, din familie de lăutari, dar iubea să cânte la fluier. De aceea am vrut să reînviem hora satului, cu instrumente tradiționale. Este dorința mea de a onora moștenirea lor și de a păstra tradiția străbună a horelor din comuna Aninoasa.”

Noi implicări pentru păstrarea tradiției

Maria Dănescu continuă să fie o prezență activă în promovarea și revitalizarea tradițiilor din Gorj. Anul acesta, de Sfinții Constantin și Elena, când e hramul satului ce poartă numele comunei Aninoasa, a organizat un eveniment cultural dedicat horei care se juca în sat, cu această ocazie. Evenimentul a fost și un prilej de celebrare a mentorului său, profesorul Virgil Cercelaru, autorul celei de-a doua monografii a comunei, cel care a încurajat-o în demersul de reînviere a horei satului Sterpoaia al comunei Aninoasa, pe 15 august, de Sfânta Maria.

Maria s-a implicat și în proiectul Erasmus+ „Clubul Minților Deschise 2.0”, desfășurat de Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. În cadrul acestuia, a organizat împreună cu consătenii o șezătoare tradițională la Festivalul „În Vale pe Cărtior”, ediția a II-a, 2025, care a avut loc la Casa Cartienilor din comuna gorjeană Turcinești – un loc încărcat de istorie, unde altădată aveau loc hore vestite. E de menționat că, acolo, însăși Maria Lătărețu, marea doamnă a cântecului popular gorjenesc, cânta alături de taraful său și chiar a creat un cântec special pentru boierul Cartianu, în care spune „Hai di, di, murgule di/ Să mă duci pe Cărtior/Pe unde mi-e mie dor!” (Amintim acest cântec pentru că vom vedea că și pentru Aninoasa s-a creat cântece care au străbătut în timp.)

De asemenea, Maria Dănescu a continuat să se implice în viața culturală a românilor și în Italia, fiind membru activ al Asociației Romeni di Pordenone – ONLUS, care organizează evenimente menite să-i unească pe românii din Italia, ce își promovează împreună locurile natale. Mai mult, soțul Mariei, Cancean Maurizio, se alătură cu drag acestora, ba chiar vine la Aninoasa alături de ea, a învățat limba română, îmbracă costumul popular gorjenesc, a învățat și horele de la Aninoasa și hăulește împreună cu Maria cântecele tradiționale de la ea din sat.

10 serii de argumente, pentru a localiza pictura „Hora de la Aninoasa”

Deși, până în prezent, nu există o confirmare documentară privind localizarea geografică exactă a picturii „Hora de la Aninoasa” realizate de Theodor Aman, iar în țară există mai multe localități cu acest nume, în urma cercetărilor extinse pe care le-am făcut au rezultat zece argumente solide care converg spre localizarea acestei lucrări în localitatea Aninoasa din județul Gorj. Unele vor fi dezvoltate mai jos, iar celelalte vor fi doar menționate succint, urmând ca întreaga documentare să fie publicată, cum spuneam mai sus, în Anuarul Litua al Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”.

1. Lipsa localizării oficiale

În urma solicitării adresate de Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” către Muzeul Municipiului București, instituția care are în subordine Muzeul Theodor Aman, am primit confirmarea că acesta nu deține documente sau informații oficiale care să indice apartenența zonală a picturii „Hora de la Aninoasa”. Era necesar să începem cu asta, mai ales că Theodor Aman s-a născut la Câmpulung, în județul Argeș, unde mai există o localitate cu numele de Aninoasa, ca și în județele Dâmbovița și Hunedoara, de altfel. Cu toate acestea, vom vedea mai jos că familia Aman a ajuns în Câmpulung accidental, a stat acolo destul de puțin timp și a revenit în Oltenia, unde avea case, moșii și afaceri, la scurt timp după nașterea pictorului. Datele biografice și dovezile prezenței lui Theodor Aman în Oltenia le vom arăta, însă, mai jos. Să continuăm cu o analiză specializată a picturii.

2. Analiza de specialitate a picturii „Hora de la Aninoasa”

Potrivit expertizei etnografice realizate de Dr. Albinel Firescu, șeful Secției de Artă și Etnografie a Muzeului Județean Gorj, elementele din pictură sunt specifice zonei de interferență Gorj–Dolj–Mehedinți, în care se află Aninoasa Gorjului. Acesta precizează:

„Pentru încercarea unei identificări a localității în care a fost pictată „Hora de la Aninoasa” de Theodor Aman, putem analiza anumite detalii de vestimentație, sau elemente de caracter ocupațional, arhitectural și geografic:

Vâlnicele au o bogată cromatică de roșu sau negru (probabil fondul). Vâlnicul este acea piesă specifică zonei Gorj-Mehedinți-Dolj, o țesătură în război orizontal, prinsă în partea superioară cu o bentiță sau șnur, astfel încât crează posibilitatea numeroaselor pliuri, care îi dau o eleganță aparte și amploare în partea de jos a piesei vestimentare, amploare care iese în evindență în desfășurarea jocurilor populare. Eleganța și vitalitatea sunt date de cromatica bogată și motivele decorative, care alternează pe fonduri de diferite culori.

Opregele, acele șoarțe purtate de unele fete, sunt specifice Olteniei, cu o bogată circulație și în zona de sud a Gorjului, Valea Gilortului, Valea Motrului, etc. Deci, apariția în pictura „Hora de la Aninoasa” a acestui element vestimentar, ca și a vâlnicului, de altfel, nu reprezintă deloc o surpriză.

Lăutarii reprezentați, cu vioară, cobză și tobă sunt specifici Olteniei, prin instrumentele respective. De asemenea, ipingeaua unuia dintre lăutari (haina lungă de culoare neagră) este o piesă vestimentară realizată dintr-o dimie (aba) groasă, cu o textură aspră, care a fost frecventă în zona Olteniei încă din perioada anilor 1800, de multe ori fiind asociată costumului de panduri.

Observăm, de asemenea, mai multe piese de ceramică, nelipsite în viața țăranilor din perioada respectivă. Ne atrage atenția un ulcior (în partea din dreapta jos a picturii), a cărui parte superioară pare smălțuită cu verde închis, aspect specific ceramicii de Ștefănești și Glogova, ambele din județul Gorj, centre ceramice cu o puternică circulație, aflate în apropierea localității Aninoasa de Gorj.

Din punct de vedere geografic, tabloul lasă impresia, potrivit orizontului pe care îl afișează, a unei câmpii sau a unei văi foarte largi, mărginită la o distanță considerabilă de dealuri joase și păduri. Un argument în plus pentru specificul de câmpie este fântâna cu cumpănă, specifică acestor zone, în defavoarea puțurilor cu lanț și roată de car, întâlnite mai ales în zonele de deal și având o adâncime mult mai mare. Arhitectural, pridvorul deschis și spațios, cu stâlpi de lemn zvelți, pe unul dintre aceștia observându-se și detalii decorative crestate, casa având ferestre largi (ce permit desfășurarea activităților comerciale) ne permit să considerăm că avem de-a face cu un han, posibil la o răspântie de drumuri, dacă facem asocierea cu imediata vecinătate a fântânii cu cumpănă, spațiu prielnic pentru primirea oaspeților și organizarea de hore sau bâlciuri. Acoperișul hanului, judecând după unghiul de înclinație al reprezentării, pare, la rândul său, a fi din zonă de câmpie, întrucât acoperișele din zona montană sau submontană sunt mult mai înclinate, pentru a permite scurgerea precipitațiilor abundente (mai ales a zăpezii).” (Dr. Albinel Firescu – șef Secție Artă și Etnografie, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”) 

3. Confirmarea specificului ceramicii din zonă

Identificarea ceramicii din pictură ca provenind din vetrele de ceramică gorjene Ștefănești sau Glogova este confirmată și de două publicații, care explică și cum puteau ajunge piesele la Aninoasa.

„Ornamentele smălțuite sunt realizate sub formă de dungi ce înconjoară corpul vasului. (…) cu smalț verde se acoperă gura și țâța ulciorului”, notează Corina Mihăescu în albumul Ceramica populară din Oltenia, 2006, despre vasele specifice vetrei de olărit Ștefănești-Gorj. Aceasta mai precizează că vechile „căi ale olarilor”, pe care ei mergeau cu carele pline cu oale prin sate să le vândă, urmau trasee largi, „de pe Valea Gilortului, Blahniței, Galbenului și Amaradiei, coborând pe drumuri ce însoțesc cursurile apelor, până la vărsarea lor în Jiu și de acolo mai spre sud.”

Memoria olăritului din Glogova este întregită de mărturia olarului Vasile Guță din localitate, care descria, în monografia comunei, rețeta smalțului verde: „Smalțul se face din arderea plumbului (…) prin adăugare de oxid de cupru se obține culoarea verde.” Vasele astfel decorate erau vândute „pe bani sau în troc” în satele din Mehedinți și Gorj, se mai precizează în publicația respectivă. (Paraschiv Ilie – Glogova, vatră de istorie…, 2013).

4. Pălăriile din pictură, aparent transilvănene, erau purtate și în Oltenia

Contrar aparențelor, pălăriile din tabloul lui Aman, de tip transilvănean, erau foarte frecvente și în Oltenia în secolul XIX. Deși parte integrantă a costumului popular, pălăriile nu erau realizate în gospodăriile țărănești, ci proveneau din ateliere meșteșugărești specializate, în special din Transilvania.

Surse etnografice confirmă acest traseu comercial și cultural. „Pălăriile de pâslă nu s-au lucrat niciodată în gospodăria țărănească (…) meșterii breslelor din Transilvania, în special sașii, lansau prin atelierele lor anumite forme de pălării, vândute atât la târgurile locale, cât și peste Carpați, desfăcându-și marfa și în Oltenia”, se arată într-un articol documentar publicat de Etnotique.ro. Aceeași sursă menționează și un model specific purtat în sudul țării: „În Muntenia și Oltenia, țăranii purtau pălăria rotundă, cu borul puțin mai ridicat, și calota rotunjită, numită pălărie popească.”

Această circulație a produselor este confirmată și de studiile de specialitate: „Varietatea pălăriilor a fost amplificată şi de comerţul de la sate (…), desfacerea acestor piese la diferitele târguri a determinat circulaţia lor în multe zone etnografice ale ţării”, scrie Maria Bâtcă în Costumul Popular Românesc. Am găsit, de asemenea și alte dovezi, în diverse publicații.

Pe lângă aceste surse documentare, avem și dovada foto din arhiva Mariei Dănescu pe care am prezentat-o mai sus: străbunicul său, de loc din Aninoasa-sat Sterpoaia- născut în 1906, purta acest gen de pălărie și chiar costumul popular bărbătesc cu fustă, exact ca bărbații din pictura „Hora de la Aninoasa” a lui Theodor Aman.

5. Originea oltenească a lui Theodor Aman

Deși născut la Câmpulung Muscel (în Argeș, unde mai există o comună Aninoasa, cum spuneam), la 20 martie 1831, Theodor Aman era, de fapt, oltean de origine, crescut și format în Oltenia. Familia sa se refugiase temporar, de la Craiova în Câmpulung, doar pentru 3-4 ani (din cauza invadării Olteniei de către ruși și a epidemiei de ciumă), unde locuise cu chirie, iar după această perioadă s-a întors în orașul de origine, unde avea casele, moșiile și afacerile, la scurt timp după nașterea pictorului.

Documentele și mărturiile analizate în cadrul cercetării realizate pentru Anuarul Litua al Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” arată că, înainte de a deveni celebru, tânărul Theodor Aman își petrecea timpul atât la prăvăliile, cât și la moșiile familiei, care se aflau în Oltenia: „Talentul pictorului de mai târziu, trăit, totuși, în acest smerit mediu de afaceri, între baloturi, condici și polițe, a fost în adevăr, și pentru el și pentru țara sa, așa de puțin pregătită încă pentru o înflorire artistică, un dar al lui Dumnezeu.(…) Pentru tinerețea pictorului trimit la broșura d-lui dr. C.I. Istrati și la introducerea pusă de d. A. Tzigara-Samurcaș înaintea Catalogului Museului Aman. Îmi ajunge că am înfățișat aici umila viață de muncă la prăvălie și la moșii de unde au răsărit neașteptatele însușiri ale artistului care ni-a păstrat credincios și cinstit înfățișarea societății noastre în al treilea sfert al veacului al XIX-lea.” (Nicolae Iorga – Corespondența lui Dimitrie Aman, negustor din Craiova; 1794 – 1834, publicată după originalele păstrate în Muzeul Aman din Craiova de N. Iorga, BCU Cluj-Napoca, București 1913, p. VIII-IX, p. XIII, p XV)

Familia Aman avea conacele în care locuia la Craiova și deținea moșii, în proprietate sau în arendă, în județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea – fapt ce indică o prezență regională extinsă și o legătură profundă cu lumea rurală oltenească. Tatăl pictorului, stabilit la Craiova la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost serdarul Dimitrie Dimo, cunoscut ulterior ca „Aman”, un termen turcesc care înseamnă „iertare”, poreclă devenită nume de familie. Acesta era un „român cuțovlah” venit din sudul Dunării.

5. Originea oltenească a lui Theodor Aman

Theodor Aman avea legături de familie chiar lângă Aninoasa din județul Gorj, întrucât fratele său, Alexandru Aman, era proprietarul moșiei „Poiana Jiului de Sus”. Această informație reiese din testamentul său, identificat în volumul Familia Aman (Autori: Gabriela Braun/Tudor Nedelcea/Mariana Leferman/Toma Rădulescu) , consultat în cadrul cercetării realizate pentru Anuarul Litua al Muzeului Județean Gorj, cu sprijinul Bibliotecii „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, (care ne-a ajutat să identificăm bibliografia necesară și ne-a pus la dispoziție mai multe cărți, pentru documentare, printre care și volumul „Familia Aman”). Respectiva moșie corespunde actualului sat Poiana din comuna Turburea a județului Gorj, aflată lângă Aninoasa. Deși documentele o plasează în Districtul Dolj, la acea vreme am găsit informația că localitatea aparținea, administrativ, județului Dolj, în plasa Jiului de Sus, fapt confirmat prin cercetarea Arhivelor Județului Dolj. Dar granița a fost mutată, în prezent aparținând județului Gorj, deci e clar, este vorba despre Poiana care ține acum de Turburea, comuna gorjeană vecină Aninoasei.

În plus, profesorul Virgil Cercelaru, autorul celei de-a doua monografii a comunei Aninoasa, menționează că Theodor Aman obișnuia să-și viziteze fratele la moșie: „Theodor Aman a ajuns la Aninoasa de Gorj datorită fratelui său, Alexandru, care, la sfârșitul secolului trecut, poseda moșia Poiana, azi aparținând de comuna Turburea. În aceeași perioadă, moșia de alături era proprietatea serdarului Alexandru Vulturescu, unde, adeseori, se întâlneau oameni vestiți ai Olteniei, între care și avocatul craiovean Panacche Niculescu, menționat în documente ca autor al vestitului cântec «În sat la Aninoasa», din care transcriem. «În sat la Aninoasa, era o horă mare,/ O horă prea frumoasă,/ În zi de sărbătoare.»”
(Virgil Cercelaru – Din colbul vremii adunate … dincolo de Aninoasa Gorjului – din arhiva Amaliei Cercelaru, fiica autorului)

Totodată, Zoe Mandrea – moștenitoarea moșiei de la Florești, unde a fost găzduit, pentru o perioadă, chiar și Mihai Eminescu, invitat de soții Mandrea – era nepoata fraților Alexandru și Theodor Aman, informație menționată, de asemenea, în volumul Familia Aman.

 

 

7. Există o tradiție orală și scrisă privind cântecul „În sat la Aninoasa”

Cântecul popular „În sat la Aninoasa”, adesea asociat picturii „Hora de la Aninoasa” a lui Theodor, este prezentat în Monografia Comunei Aninoasa (1935) de Ilie Iscrulescu, acesta precizând că a fost creat special pentru celebrele hore de aici, care l-ar fi atras pe pictor: „Alecu Vulturecu, boier de neam, stăpânește moșia Aninoasei între anii 1825 – 1870. Din viața lui, prin tradiție, am reținut atât: „Nu era om rău conașul”, se purta omenește cu clăcașii, pe care-i distra la sărbători cu taraf de lăutari aduși la curte (…). Pentru instruirea dorobanților se înființase centre de instrucție pe regiuni. Tradiția ne spune că un căpitan, comandant peste astfel de centre, a trecut într-o zi și prin Aninoasa. L-a impresionat probabil satul cu toate frumusețile lui, cu hora flăcăilor și fetelor și a lăsat regiunii acel cântec „În sat la Aninoasa”, care s-a cântat, mai apoi, în tot cuprinsul țării. L-am reținut dintr-o broșură populară și-l redăm întocmai: În sat la Aninoasa/Era o horă mare,/O horă prea frumoasă/În zi de sărbătoare(…)”(Monografia Comunei Aninoasa, județul Gorj, 1935, Ilie Iscrulescu – învățător)

Cum am precizat mai sus, autorul celei de-a doua monografii a Aninoasei, prof. Virgil Cercelaru, atribuie altui autor cântecul „În sat la Aninoasa” și anume avocatul craiovean Panacche Niculescu. De asemenea, am găsit informații că, de fapt, cântecul a fost cules din zonă, aparținând folclorului local și având autor necunoscut.

8. Aninoasa – centru cultural al Olteniei rurale. Se jucau peste 30 de jocuri populare

Tradiția dansurilor populare era deosebit de bogată la Aninoasa Gorjului. Virgil Cercelaru notează în a doua monografie a comunei: „Se juca dunărica, siminica, jianca, băluța, rustemul, trei-păzește, hora iute, bordărașul, dura, Erau 36 de hori, cântau Dochineștii din Turburea (erau trei lăutari) toate aceste 36 de hori, care erau „iuți”.”(Aninoasa – monografia comunei, Virgil Cercelaru – Ediția a II-a, Editura „Viața arădeană” 2020)

La rândul său, autorul primei monografii enumera dansuri care, deja, nu se mai jucau în 1935: „Nenumăratele hore, cu figurile, strigăturile și melodiile proprii firii neamului, din care se desprinde dragostea de viață, de uitare a necazurilor, istețimea, veselia, spiritul poetic și sentimental al românului, sunt părăsite de tineretul de azi, pierzânduse-n timp ca și cântecul lui Barbu Lăutaru. Nu se mai joacă Brâul, hora iute, chindia, rustemul, sultănica, rogozul, costorăreasca, jianca, băluța, etc.” (Monografia Comunei Aninoasa, județul Gorj, Ramuri – Craiova 1935, Ilie Iscrulescu – învățător)

Cum Ilie Iscrulescu vorbește de dansul popular numit „brâu”, am făcut cu analogia cu „Brâulețul”, gravura lui Theodor Aman, pictorul având o întreagă serie de lucrări legate de dansurile țărănești.

În descrierea cimec.ro, făcută cu ocazia clasarii lucrării se precizează: „Instantaneul etnografic, prin ineditul preferat deopotrivă de editor, dar și de artist, va determina orientarea acestuia din urmă spre scene pitorești de la țară, cum este cazul planșei Brâulețul („La Ceinture. Danse de la Roumanie”), publicat în „Illustration nouvelle” cu numărul 339, din 1 iunie 1876. Aman are o suită de scene rustice (din Oltenia și Argeș), în care descrie idilic, munca, obiceiurile și mai cu seamă petrecerile cu hore și lăutari.” Recunoaștem aici costumele bărbătești, vâlnicul larg al femeii și chiar o pălărie, la fel ca în pictura „Hora de la Aninoasa”. Nu este nici aici atribuită geografic lucrarea, dar dr. Albinel Firescu și studii de specialitate și apariții editoriale pe care le-am citat mai sus au adus argumente că aceste piese vestimentare sunt specifice Olteniei. În plus, observăm în gravura „Brâulețul” acoperișele din paie (de această dată), cu pantă mică, ce sunt clar specifice zonei de câmpie (în timp ce județul Argeșul este, preponderent, în zonă montană și submontană , în special Câmpulungul și Aninoasa de Argeș).

Există și alte argumente care puteau să-i fi atras pe oamenii de artă și cultură în Aninoasa Gorjului, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, comuna fiind un important pol cultural al Olteniei. Se organizau hore și evenimente tradiționale, după cum am arătat. Comunitatea de pe Valea Gilortului avea aici un cor pe patru voci, apreciat de Institutul „Constantin Brăiloiu”, care a realizat înregistrări documentare în zonă. Folclorul local a atras cercetători și a generat instituții culturale. Virgil Cercelaru consemnează că la Aninoasa s-a înființat „prima societate culturală din Oltenia, «Propășirea țăranilor», în 1895, iar în 1932 primul cămin cultural de pe Valea Gilortului, cu bibliotecă, cinematograf și cercuri de industrie țărănească. Tot aici a funcționat Editura „Ram”, unică în satele României, care a publicat peste 30 de cărți” (Virgil Cercelaru- Din colbul vremii adunate…, 2017). Despre Editura RAM, Zenovie Cîrlugea scria în cotidianul Gorjeanul: „Cum editura pornise la drum sub pavăza vechiului zeu hindus RAM, ea a avut de la început un program bine conturat, propunându-şi a valorifica texte din (şi despre) gândirea şi filosofia indiană, chineză, japoneză, deopotrivă cu titluri din cultura veche greacă şi occidentală, medievală şi modernă. (…) a fost, în meteorica ei aventură de  peste un deceniu, un proiect cultural admirabil, de elevată opţiune cărturărească, de aici interesul trezit în rândul unor personalităţi celebre şi corespondenţa cu acestea (Mircea Eliade, Lucian Blaga, Henriette Yvonne Stahl, Anton Dumitriu, Jwala Prasat Singhal, Alice Bailey ş.a.), cărora nu le rămăsăseseră străine ideile şi mesajul scrierilor de profil.”

Ilie Iscrulescu, autorul primei monografii descrie cum a luat ființă căminul cultural regional „Bibescu-Vodă”, creat în 1932( în comuna Bibești și apoi mutat la Aninoasa), prin implicarea intelectualilor locali, cu activitate extinsă asupra mai multor comune; „Jupânești, Vierșani, Socu, Bărbătești, Petreștii de jos, Musculești, Frasinu, Vladimir, Anorcești, Bibești, Săulești, Sterpoaia, Aninoasa, Groșerea, Valea lui Câine, Șipotu și Turburea.” (Monografia Comunei Aninoasa, 1935). Pare incredibil, pentru acele vremuri, dar mai precizează autorul primei monografii, Ilie Iscrulescu, că la căminul cultural „Bibescu Vodă” era un fel de stație radio, se făceau filmări prin sate, iar pentru intelectuali erau organizate adevărate conferințe, cu invitați de la nivel național: „Aparatul de cinematograf se deplasează și filmează filme educative și instructive în toate satele. Cu radio se țin la sediu ședințe Joia la ora copiilor cu elevii de școală și Duminica la ora 17.00 cu sătenii și seara cu intelectualii. Paralel cu acțiunea de culturalizare a celor de jos, căminul s-a gândit și la intelectualii din raza Căminului setoși de cultivare și a instituit o mică universitate liberă, unde sunt invitați, din când în când, conferențiari de marcă din capitală și alte centre culturale și ale căror conferințe sunt audiate de numeros public intelectual, în majoritate preoți și învățători”.  (Monografia Comunei Aninoasa, județul Gorj, Ramuri – Craiova 1935, Ilie Iscrulescu – învățător)

Astfel, Aninoasa nu era doar o comună obișnuită, ca multe altele, ci un veritabil centru cultural al Olteniei rurale, unde tradițiile, cercetarea și inițiativa comunitară se împleteau într-o formă unică de afirmare identitară. Următoarele trei imagini sunt preluate din Monografia Comunei Aninoasa, județul Gorj, Ramuri – Craiova 1935, autor Ilie Iscrulescu, deținută în original de biblioteca Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. În cea de-a treia fotografie îl găsim chiar pe învățătorul Ilie Iscrulescu, autorul monografiei, iar la explicație aflăm că el era, în același timp, „Președintele Coop. Unirea și Căminului Cultural „Bibescu Vodă” din com. Aninoasa”.

9. „Drumul de fier” pe Valea Gilortului

În a doua jumătate a secolului XIX, problema construirii căii ferate a generat dezbateri. Proiectul inițial viza Valea Jiului, considerată mai scurtă, mai bogată în resurse și mai potrivită pentru infrastructură. Totuși, influenta boierilor de pe Valea Gilortului a înclinat balanța, asta fiind o dovadă a importanței aceste zone a Olteniei.

„Ni s-a spus de mulți bătrâni că proiectul de cale ferată era pe Valea Jiului, drumul Filiași-Târgu Jiu fiind mai scurt, valea mai largă și mai bogată și în cereale și în păduri. Pe Valea Gilortului erau, însă, pe vremea aceea, mai mulți boieri cu trecere, prin a căror influență s-a hotărât să se facă pe această parte drumul de fier, cum îi zic țăranii din partea locului.”
(Monografia Comunei Aninoasa, județul Gorj, Ramuri – Craiova, 1935, Ilie Iscrulescu, învățător)

10. Valea Gilortului – leagăn al boierimii și al oamenilor de stat (dintre care, 3 au fost domnitori ai Țării Românești) și legăturile cu Aman

Ipoteza că Valea Gilortului a fost aleasă pentru traseul căii ferate datorită influenței boierilor din zonă este susținută nu doar de mărturii orale, ci și de istorie, această zonă dând țării Românești 3 domnitori(dacă-l numărăm și pe Tudor Vladimirescu, deși n-a apucat să fie uns). Iar Theodor Aman a fost legat de aceștia: l-a pictat pe marele pandur Tudor Vladimirescu, a fost susținut de domnitorul Barbu Știrbei(fratele domnitorului Gheorghe Bibescu), i-a dăruit fiului acestuia o lucrare și chiar era un obișnuit al familiei domnitorului Țării Românești, dovadă că a pictat o lucrare la palatul domnesc.

Regiunea a dat numeroși oameni importanți ai Țării Românești:

• Banul Cornea Brăiloiu, al doilea om ca rang după voievod, originar din Vădenii Gorjului, este consemnat ca întemeietor al Aninoasei, în jurul anilor 1600.
• Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției din 1821 și lider al Țării Românești timp de trei luni, căruia i se spunea „Domnul Tudor”, dar n-a apucat să fie uns ca domnitor al țării, s-a născut la Vladimir, localitate aflată la mică distanță de Aninoasa. Legătura cu Aman: Theodor Aman l-a pictat pe Tudor Vladimirescu din descrieri, în urma unor temeinice cercetări, pentru că marele pandur murise cu 10 ani înainte de nașterea sa, realizând primul și cel mai cunoscut portret al acestuia.)
• Domnitorul Gheorghe Bibescu și fratele său, Domnitorul Barbu Știrbei, ambii foști domni ai Țării Românești, proveneau din familia Bibescu, care avea moșii la Bibești și Jupânești, neamul lor trâgându-se, de altfel, din această zonă. Mai mult, Virgil Cercelaru scrie în cartea sa „Din colbul vremii adunate… …dicolo de Aninoasa Gorjului”, că există dovezi că familia Bibescu avea conacele la Sterpoaia(sat care a aparținut de fosta comună Bibești, în prezent ținând de comuna Aninoasa): „(…)Cu o bogată zestre arheologică, începând cu relicve din preistoric și neolitic, până la conacele medievale cu canalizări și beciuri solide, satul Sterpoaia a aparținut familiei Bibescu. Despre familia Bibeștilor și, implicit despre satul Sterpoaia de astăzi, în colecțiile Arhivelor Statului din București există peste 30 de documente care atestă acest sat(…). Arheologia conacelor familiei istorice Bibescu, pe care am abordat-o împreună cu specialiștii Muzeului Județean Gorj, populația densă a cătunelor de pe această vale, datele atestate istoric, instituțiile administrativ-culturale (școală, primărie) sunt dovezi incontestabile că, odinioară, centrul de reședință a moșiei și comunei Bibești era aici, la Sterpoaia.” (Virgil Cercelaru – Din colbul vremii adunate… …dincolo de Aninoasa Gorjului – din arhiva Amaliei Cercelaru, fiica autorului). Legătura cu Aman: Domnitorul Barbu Știrbei, fratele domnitorului Gheorghe Bibescu, cum spuneam, l-a ridicat la rangul de pitar pe Theodor Aman, încă de când acesta era în Franța, înainte să vină în țară și să deschidă prima facultată „de Belle Arte”. Este sigur că Aman era apropiat de familia domnitorului, pentru că dăruise o lucrare fiului acestuia, prințul Alexandru Știrbei, și mergea la palatul domnesc, pentru că a realizat pictura „Serată la Palatul Știrbey”)
  Domnitorul Gheorge Bibescu

  Domnitorul Barbu Știrbei
  Alți boieri influenți, precum Otetelișenii, Săuleștii și Pîrscoveștii, dețineau moșii chiar pe traseul căii ferate Filiași – Cărbunești – Târgu Jiu, inaugurată în 1875. Astăzi, din faima acelor vremuri au rămas doar câteva biserici ctitorite de marii boieri și cula Crăsnaru din Groșerea, care așteaptă restaurarea. ConcluziaChiar dacă nu există scris negru pe alb, sau nu am descoperit noi acel document, încă, avem toate motivele să spunem că dovezile strânse, în timpul cercetării pe care am făcut-o, coverg către afirmația izvoarelor locale (care pot fi considerate subiective), că cel mai mare pictor român, Theodor Aman, a pictat celebra pânză „Hora de la Aninoasa” la Aninoasa Gorjului. Iată ce scria Virgil Cercelaru: „Poziția geografică deosebită a înzestrat localitatea cu o largă luncă a râului Gilort, între dealuri impunătoare și o deosebită viață patriarhală , ceea ce în trecut atrăgea diferiți proprietari la curtea boierilor locali precum și diferiți călători și negustori, chiar și intelectuali ai Olteniei sau de pretutindeni, în special pictori și scriitori, care poposeau la cele patru hanuri care existau în această localitate. Atracția o asigurau frumusețile locurilor, dar și renumitele „Hore de la Aninoasa”, sintagmă mult folosită în regiune sau zonă, dar și în întreaga țară. (…) Autorul lucrărilor „Hora Unirii de la Craiova”, „Unirea Principatelor”, „Votul, de la 24 Ianuarie”, „Ștefan cel Mare și Aprodul Purice”, „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul”, „Adunați la mămăligă”, „Țăranul cu căciula în mână”, „Hora de peste Olt”, „Glumele de peste Olt”, „Brâulețul” etc. s-a inspirat și din tradițiile Gorjului. Este edificator, în acest sens, „Hora de la Aninoasa”. (Virgil Cercelaru – Din colbul vremii adunate… …dincolo de Aninoasa Gorjului 2017– din arhiva Amaliei Cercelaru, fiica autorului).

  

  Mai mult, Cercelaru are în cartea sa mărturii ale unor localnici care ar fi văzut un artist pictând: „Cu zece ani în urmă, bătrânii satului ne-au informat despre un stejar mare și bătrân din curtea serdarului Alecu Vulturescu, sub care „picta un boier cu o pălărie mare pe cap”. Se jucau următoarele hore, care astăzi au dispărut: RUSTEMUL, JINCA, UNGURICA, BANU-MĂRĂCINE, BĂTUTA, BORDEIAȘUL, TREI-PĂZEȘTE, BRÂUL, HORA IUTE, CHINDIA, SULTĂNICA, ROGOZUL, COSTOREASCA și altele tot așa de minunate. Sunt amintiți în documente și în memoria bătrânilor, de acum aproape o jumătate de veac, proprietarii moșiilor vecine care participau cu însuflețire la aceste hore: Bibescu, Lascăr, Poenaru, Zănescu, Tomoescu, Negrea etc.” (Virgil Cercelaru – Din colbul vremii adunate… …dincolo de Aninoasa Gorjului 2017– din arhiva Amaliei Cercelaru, fiica autorului)De asemenea, informația că pictura „Hora de la Aninoasa” este pictată în Gorj apare amintită într-un articol din cotidianul Gorjeanul, din anul 2021, autor fiind Constantin Avram, care era din Aninoasa. Acesta chiar spune că pictorul era „un obișnuit al locurilor”: „În anul 1900, Theodor Aman, un obișnuit al locurilor, pictează tabloul celebru ,,Hora de la Aninoasa’’”. (Aici apare o eroare, pentru că pictura este semnată de Aman cu numele său și este trecut anul 1890, în dreapta jos, așa cum apare și în documentul oficial de clasare, pe site-ul cimec.ro.) De altfel, este clar că Avram știa anul corect și a fost doar o greșeală, pentru că în 2016 scria, tot în cotidianul Gorjeanul: „În trecut amintim că tot în Aninoasa a funcţionat din 1932-1933 Căminul Cultural „Bibescu Vodă” cu un cor pe 4 voci, ce a adunat toată intelectualitatea Văii Gilortului (mai ales preoţi şi învăţători) de la acea vreme, aici a funcţionat Editura RAM din 1934-1935 până în 1940-1941, aici Theodor Aman a pictat tabloul „Hora de la Aninoasa” în 1890.”

  Și în Universul Olteniei găsim această afirmație, bazată pe „consemnări, precum și informațiile tradiționale”, că este vorba despre Aninoasa Gorjului, autoarea articolului, din 2019, fiind Ec. dr. Victoria Stolojanu-Munteanu, Asociaţia Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj: „ La „Pluta lui Ene” era un han ale cărui ziduri se văd și astăzi. În zile de sărbătoare, aici se juca hora satului. Unele consemnări, precum și informațiile tradiționale, configurează ideea că aici s-a născut cântecul „Hora de la Aninoasa” și tot aici Theodor Aman, care avea rude în zonă, a pictat tabloul „Hora de la Aninoasa”.

  Ce mai vreu eu să vă spun, mulțumindu-vă pentru curiozitatea pe care ați avut-o de a citi acest reportaj documentar până la final, este că voi fi prezentă la Evenimentul cultural „Hora de la Aninoasa” de la Gorj și voi merge la biserica din sat, să-i aprind o lumânare lui Theodor Aman, care a plecat dintre cei vii pe 19 august 1891… M-aș bucura să ne fiți alături!. (Sursa: www.verticalonline.ro – 18 iulie 2025 Aura Stoenescu)